Читать книгу O petala de Trandafir онлайн | страница 10

Inspaimantata, priveam mainile lui Petrica, vecinul meu de banca, vedeam varga suierind in jos, aproape mai repede decat o puteam urmari cu ochii, si lovind taios pe centrul palmei, unde pielea era mai sensibila. Palma se inrosi imediat, urmatoarea lovitura venea la inchietura degetelor unde era si mai dureros, si ultima, la virful degetelor, unde Dumnezeu daruise cele mai multe simturi.

Inca 3 lovituri si la mana cealalta. Urmarind, eu inchideam ochii atat de strans, mie mi se parea, ca si cum mie mi-ar fi ars carnea cu ferul rosu pana la os. Inainte ca durerea sa se fi raspindita veni alta lovitura, apoi alta, imi infipse dintai in buza de pe jos indignata de nedreptatea situatiei intr-o stare de frica si uluire totala. Mi se parea ca eu insusi sufar aceea durere si injosire.

Eu imi indeplineam sarcinile scolare cu cea mai mare raspundere, in caz contrar, stiam ca acele lovituri cu varga de liliac vor besica si palma mea. Nu, nu se poate asa ceva dar, ma gandeam eu, dar si sa poti trai in chip de salcie plangatoare, tot nu era cazul. Eu aveam putina mindrie de a fi scolarita exemplara.

Spre fericirea mea, m-a ferit Dumnezeu de asa pedeapsa. Pe atunci pedeapsa de catre invatator era un lucru obisnuit si necondamnat. Parintii copiilor erau prea ocupati cu treburile gospodaresti, deaceea ei dau voie la invatatori: Sa-l pedepsesti, domnule profesor, numai sa faci om din el-se adresau parintii.

Cu drag pastrez doar amintiri placute despre primii ani de scoala, eram tantuiti toata ziua in bancile incomode care ne deformau coloana vertebrala, ele erau vopsite cu culoare neagra. De fiecare data intilneam blanda si draga noastra invatatoare. Eram foarte nerabdatoare, inima imi batea cu putere cand se ivea ea in clasa. Arata ca o zina cu chip de inger, cu glas duios, cu ochii albastri ca seninul cerului si cu parul auriu ca spicele graului. Noi, micutii, eram ca puii de rindunica raspinditi pe cer, dar ea cu blandetea si dragalasia ei ne-a adunat intr-un colectiv si ne-a condus primii pasi spre lumina, cu mana ei plapinda ne conducea condeiul din mana noastra tremurinda. Primii ani de scoala sunt o perioada a descoperirilor. Copiii au sete de a cunoaste, de a intelege si invatatorul ii inzestreaza cu mijloace de a invata, de a dezvolta tot ce e dat de la Dumnezeu. Da, primul dascal e dator sa dobindeasca buna cunoastere a capacitatii si interesele fiecarui elev. Acum eu citesc autobiografia scriitoarei engleze Agatha Cristiei, si ma mir cat de fericata i-a fost copilaria si cate lipsuri am avut eu in copilarie. Parintii ei aveau posibilitati sa-si aranjeze odrasla la diferite niveluri: limbi straine, muzica, inot, calarie, desen, lectii de dansuri, lectii de buna maniere in societate, s. a. In cele din urma, daca fiecarui copil i se ofera mediu potrivit, inconjurarea necesara si profesorul poate crea o atmosfera placuta spre intocmirea rapoartelor de activitate.